public

Hală agroalimentară, un dialog între vechi și nou

Pentru mulți dintre noi când ne gândim la o piață agroalimentară, cel mai probabil primele lucruri care ne vin în minte sunt de natură negativă: opusul elegantului prin o multitudine de stimuli vizuali și olfactivi, prin aglomerația și agitația de oameni grăbiți și încărcați cu bagaje. Forfota afacerilor face din sunet zgomot, iar mulțimea aromelor formează un amalgan de mirosuri. Adesea spațiile destinate piețelor nu sunt arhitectural deosebite și mai intră și gunoiul în calcul, care de multe ori este depozitat necorespunzător.

Numărul crescut al piețelor în țară este o reflexie a societății noastre sănătoase, care încă nu a cedat atât de mult în fața industriei alimentare încât să fie mai ieftine produsele procesate față de cele preparate acasă. În SUA o sticlă de apă este mai scumpă ca o Cola, la fel și o masă acasă e mai scumpă ca fast-food-ul. În țările mai dezvoltate adesea alimentele ieftine produse în masă au înlocuit mâncarea naturală, nutrițioasă și sănătoasă. Nu este de mirare că John Mackey este captivat de comercializarea legumelor și fructelor. Fondatorul lanțului american de magazine Whole Foods Market nu a putut fi distras de la vocația lui chiar și cu rugămințile mamei lui pe patul de moarte. La început, când el era zarzavagiu, ea zadarnic și-a rugat fiul să renunțe la această vocație și să se întoarcă la universitate pentru a deveni un doctor sau un avocat, astfel încât să devină cineva.

Din fericire activitățile din piața orașului Sfântu Gheorghe nu-și pierd vigoarea, se mențin, dar aceasta are nevoie de o locație nouă în proximitatea vechii locații, precum și condiții mai bune. Pe noul amplasament se află o clădire din perioada interbelică, care a fost apreciată atât de administrația orașului cât și proiectanți. Prin urmare decizia a fost de a fi păstrată, chiar dacă nu se află pe lista monumentelor istorice.

Păstrarea unei clădiri existente și adăugarea unui corp nou implică un proces mai complicat decât demolarea și construirea unei clădiri noi, atât din punctul de vedere a proiectării, cât și a execuției. Astfel s-a păstrat memoria locului și noua funcțiune și-a găsit locul în această clădire veche într-un mod armonios. La conexiunea dintre halele existente și corpul propus se creează un spațiu deosebit. Fațadele exterioare ale halelor istorice au devenit interioare și întregul spațiu primește o lumină abundentă și aparte prin panourile translucide.

La proiectarea halei agroalimentare lumina a fost un aspect deosebit de important. Am fost generoși în folosirea elementelor transparente și translucide atât la închiderile verticale, cât și pentru cele orizontale. În spațiul central al halei agroalimentare panourile translucide oferă o lumină fabuloasă și echilibrată. Această lumină are un efect mult mai special asupra spațiului decât ce poate fi obținut în cazul suprafețelor transparente sau cum este experimentată în exterior. În comparație, pentru fațada dinspre sud a noului corp a fost folosit un perete cortină transparent, pentru care elementele de umbrire oferă viață și creează o atmosferă ludi în interior prin dispunerea lor ritmică. Pe timpul iernii, suprafața mare de sticlă a peretelui dinspre sud ajută la economisirea costurilor de încălzire. Iar pe timpul verii – când poziția soarelui este mai sus – elementele de umbrire mențin interiorul răcoros.

Am pus mult accent pe crearea unui spațiu interior cu circulații fluide, propuse ca circuite. Am evitat culoarele cu fundătură deoarece atrag mai puțini cumpărători, iar vânzătorii pot ajunge într-o situație dezavantajoasă, care poate avea efect negativ asupra funcționării optime a pieței.

La dispunerea spațiilor de vânzare, este clar că etajul este mai greu de accesat decât parterul. Principiul nostru a fost că oricine va intra în piața agroalimentară cel mai probabil, va urca la etaj pentru a cumpăra tot ce are nevoie. Din această cauză, separarea între cele două etaje este categorică: la parter am propus tarabe pentru comercializarea legumelor, fructelor și florilor iar la etaj sunt spații de vânzare cu frigidere, spații comerciale și food court. Dacă dispunerea funcțională ar fi fost una mixtă, ar exista posibilitatea ca spațiile de la parter să se bucure de profitabilitate, în schimb cele de la etaj să nu primească suficienți clienți pentru a se putea menține. Asta ar conduce la scăderea numărului de comercianți de la etaj imiplict mai puțini opțiuni.

Popularitatea circulației pe mai multe niveluri în piață nu se bazează doar pe constrângerea clienților. Aceștia vor fi atrași la etaj atât de spațiul comercial de dimensiune mare și food court, cât și de experiența vizuală aparte, și nu în ultimul rând de distrbuirea uniformă clar vizibilă a scării rulante, a ascensorului și a scărilor.

Clădirea pieței agroalimentare va asigura o experiență deosebită pentru cumpărători, aceștia trebuie doar să-și prepare acasă acea mâncare delicioasă și nutritivă.